Istoria se repeta once again. Ba nu, nu se repeta pentru ca de data asta, m-am straduit sa fiu verticala si sa nu ma indoi pentru nimic in lume.
De fapt, nu rezist prea mult la atitudinea acceptanta neconditionata si la implicarea corporala pe care mi-o ofera. Si atunci m-am straduit sa ma orientez spre plecaciunea pe care el si-a asumat-o de ceva timp. Am facut eforturi. Nu ma puteam concentra. Nu imi puteam spune altceva, insa “ceva”-ul se oprea in gat.
El si-a asumat-o cu noblete emotionala, asa cum si-a asumat si faptul ca mie pana nu-mi trece verticalitatea nu o sa imi pot asuma asta. Problema e ca mie nu-mi trece, insa am facut plecaciunea ca sa-mi eliberez schemele cognitive si sa le pregatesc pentru asimilarea unora noi.
Se pare ca am primit ce asteptam/meritam. Este un oponent mai redutabil decat ma asteptam.
Iar miscarea urmatoare va fi sa preia puterea. O astept.
Photo by Foto Decadent.
InTheSun 