Skip navigation

Monthly Archives: October 2008

Imi lipseste un miros. Eu imi cataloghez si indexez situatiile, contextele si mai ales oamenii care trec pe langa mine in mirosuri. Daca se schimba mirosul, am o problema de incadrare.

Now, I’m missing a smell I should have had by now. Insa imi permit sa mi-l imaginez. Rece. Cu aspect de lup. Deeply confused or deeply perverted. Or both. Senzual, dar de neatins. Reactionar si tintuitor.

You are not in my bed, but just swimming in my head. Ca si cum asa ar trebui. Ma rog, poate asa ar trebui toamna asta.

Am sa revin cu poezii. Este una acolo care mi-a atras atentia in mod deosebit si care cred ca detine in argumentare una dintre ipostazele spre care tind de cate saptamani.

Photo de pe http://community.livejournal.com/foto_decadent . Nu mai stiu numele fotografului, cu regrete…

I.

Advertisements

…how ’bout the Funk?! How ’bout the thrill? Ce zici de lucrurile care te mangaie pe dinauntru cu adevarat? Ce zici sa uiti de tine si sa imi dai mie tot ce e al tau? Ce-ai zice daca si eu as face la fel? Ce ai zice daca m-as lasa in corpul tau? Daca as iesi pentru o zi din corpul si din creierul meu si m-as incredinta? Te-ai descurca sa ma descurci? Te-ai descurca apoi sa ma pui la loc?

De fapt, n-am uitat de punk. Dar incepe sa-mi placa mirosul patrunzator de vopseluri si de acuarele si de planse albe de pe pereti. Incep de fapt, cred, sa deslusesc sensul si semnificatia picturilor pe care omul le-a facut peste tot. Si mi-am dat seama ca nu sunt numai de-ale lui, ca sunt si de-ale mele si ale tuturor celor spre care m-am desfacut. Nu se baga insa peste ale mele, eu mazgalesc peste ale lui. Nu comenteaza. Imi accepta efuziunile de rebeliune si de aroganta cu stoicism. Probabil ca il admir pentru asta. Probabil raman in preajma lui pentru ca cu acest calm m-a atras din start.
Inca pastrez dinstanta tot din aroganta. Si din cauza faptului ca nu ma conving inca explicatiile gasite intre desene. Nu m-am impacat cu mine in aceasta chestiune, totusi incep sa ma joc prin infatuare cu el, desi sunt constienta ca e riscant. Nu am nici cel mai mic control asupra lui, decat, cred eu, intr-o singura directie, si aceea, desi exploziva, nu-mi ajunge, EVIDENT, niciodata. Ma joc in infatuare si inconstienta. Pensula e in mana lui. Eu doar i-o mai fur cand ma lasa.

Acum mi-am primit poeziile (Multumesc 🙂 ), opera o aveam, mai ramane sa ma asez si sa ma bucur.

Photo by C. Bengtsson.

I.

Astazi am fost pusa fata in fata cu o intrebare la care nu am avut acces prin nicun canal senzorial. Daca ma vei intreba ce imi doresc, nu cred ca in viitorul apropiat voi putea scoate un raspuns care sa-mi satisfaca orgoliul, dorintele, ca sa nu mai vorbim despre nevoile propriu-zise.
Am renuntat sa ma gandesc la ce imi doresc si in loc de asta ma focusez mai bine pe teme mai de actualitate, ca de exemplu ce pot sa fac cu ce am. Ce imi doresc nu se va realiza prea curand asa ca de ce sa-mi bat capul? Deocamdata sunt setata pe dorinte fizice, si nu ma refer aici la lucruri materiale. Fizic. Corporal. Senzual. Sexual. Ce pot face eu cu corpul meu. Ce poti face tu cu al tau. Cat de departe te poti intinde ca sa ma cuprinzi pe mine? Ce poti face ca sa-mi satisfaci perversitatea din gandirea mea.

Care dintre voi?! Nu stiu. Sa fie erotic?! Cum preferi.

Si ma mai gandesc la ceva. De cate ori spun eu despre gandurile mele si ma refer la ele ca bunul cel mai de pret pe care il am (si probabil ca asa si este), de putine ori stau sa fac balansul intre durerile de cap si durerile in piept. Cred ca ma doare mai des in piept decat ma doare capul. Asta asa, roughly.
Si atunci asa in principal inseamna ca rationalizez, ca ma las dusa de ganduri, de ceea ce imi inspira conitiv o persoana, o situatie, un loc.

And I’m loving it, desi nu asa ar trebui sa stea lucrurile. Probabil de aici si dorinta. Tre sa se manifeste si simtirea prin ceva. Nu mai inteleg nimic…

Photo by C. Bengtsson.

I

The Strength card affirms that my alter ego today is the seductive beast of my Animagus, whose superpower is to master self-control to tame fears or impulses to prove of what stuff I’m made. I boldly go… but a willful heart is part of my secret identity. My infinite fortitude is seen by what I do, sacrifice or defy to stand up for what I feel is right, including admitting when I’m wrong, keeping out of it or not dignifying responses provoked by moral cowards and brutes. When resolve is tested I draw on the courage of my true character from the more savage or humble virtues of my natural instincts to maintain objective by composure. This enables me to hold my tongue against bravado, repress claws at empty threats, and not turn tail in pride against passion when it’s hard or inconvenient, but to persuade through self-restraint until assimilation is complete or resistance is futile.

By Daily Tarot

Zilele astea m-au bantuit multe ganduri. Mai mult sau mai putin negre, mai mult sau mai putin constructive. Si asa cum m-au bantuit, mi se pare ca cel mai bun lucru pe care il pot face este sa ma las bantuita, pana cand li s-or face de plecare. Intre timp am gandit si razgandit problema.

Chestia e ca am nevoie de noutate in permanenta. Cand ceva sau cineva devine prea vechi sau prafuit sau deja creeaza obisnuinta am tendinta inerenta de a ma descotorosi de el. Asta e cu atat mai ciudat cu cat nu-mi plac in mod deosebit schimbarile, iar lucrurile la care tin sunt in mare parte vechi sau asa par. Insa nu ma despart usor, ci cu maaare greutate si multa stradanie. Din partea mea.
Imi dau seama de debilitatea si de superficialitatea la care ma reduc toate aceste simtaminte, insa asa sunt. Sau sunt pur si simplu prea egoista care sa ma pot darui cuiva intr-o bucata.

Ma gandesc ca as vrea sa ma intorc. Ce am lasat in urma este ceea ce imi trebuie, cel care ma cunoaste cel mai bine, care nu imi simte straile dar care stie ca sunt acolo si simte pe pielea lui cum ne afecteaza ele. Dar acum, cand s-au produs atatea schimbari, cel care nu ma cunoaste si nu stiu daca are vreo intentie, care nu-mi stie starile si nici nu cred ca vrea, care ma vede ca pe o poveste frumoasa intr-o carte cu poze, acela este omul care ma posedeaza si care are acum influenta asupra mea. Nu imi dau seama de ce. Nici macar nu ma dau in vant dupa genul acesta. Probabil ma agat de acel ceva nou, care sa-mi spuna alte lucruri, cu alte cuvinte, cu alta postura, cu alt corp si cu alta voce.

Inca incerc sa pun toate astea la un loc. E prea multa informatie deodata si prea multe idei. Intr-o lume in care as fi alta persoana, nu as avea asemenea ganduri. Oare ar fi de preferat?

Photo by C. Bengtsson.

I

A venit peste mine din nou. Starea. Starea care ma faca sa stau in capul patului si sa o plang in afara, sa o arunc pe geam de la cel mai de sus etaj ca sa nu se poate intoarce. Stiu ca-i voi face loc la un moment dat, dar vreau ca acel moment dat sa fie ales de mine si, mai important, sa fie impins sau tras spre mine asa cum vreau si cand vreau.
Nu ma mai apara nimic de data asta, nici macar somnul de care vorbeam acu ceva vreme. Mi-am cumparat flori, poate asa se duce mai repede. Cred ca imi mai trebuie cateva. 🙂 Mai stau, poate trece. Omul cu ochii de nasturi ar trebui sa ma faca sa ma simt mai bine, dar intre timp adopt contactul minim.

Photo by C. Bengtsson.

I

De cand sunt impartita sunt mult mai lucida. Cel putin asa ma simt. Am observat asta si ma bucur de acest lucru.

Cred ca incep sa redevin eu, ca mine, cu mine, din ce in ce mai in mine. Cu cat sunt mai ocupata cu atat imi dau seama ca nu cred ca fac ceea ce trebuie. In mai multe directii.
Totusi, mi-am dat seama de ce am nevoie de om. Pentru ca imi da o incredere si un sprijin de care acum am nevoie. Dupa ce trece prin mine nu mai am nevoie de altceva o perioada scurta. Apoi mi se face foarte foame. Si ma reintorc. Ma alimenteaza cu fix ceea ce imi trebuie, iar tendinta de comuniune este la cote maxime.

Ma abtin.

Photo by Carl Bengtsson.

I.

Ma trezesc tot mai greu. Beau tot mai multa cafea. Creierul imi functioneaza la cea mai mare capacitate si tot nu reusesc sa imi pun toate piesele din puzzle la un loc. In camera tapetata cu sevalete si panze, unele colorate altele goale si patate, am toate piesele care imi trebuie, minus vointa mea de a le pune la un loc.

Omul cu ochii ca niste nasturi nu se grabeste, insa incepe sa-si etaleze personalitatea si trupul din ce in ce mai mult. Il impinge in mine si probabil asteapta ca eu sa ma nu ma mai dau din ce in ce mai in spate. Nu este un magnetism, totusi se poate spune ca raman langa el for the thrill.
Desi incerc sa ma abtin cat pot de mult, in fiecare zi am tendinta de a ma arunca si a ma indragosti de el pentru ca are toate premisele, dar nu cred ca are ceea ce imi trebuie pentru a ma ajuta sa ma dezlipesc de pe mine si sa imi pun puzzle-ul la loc. Cel mai probabil va aduce aduce o noua piesa, pe care nu stiu daca am loc sa o integrez.

Totusi, sunt linistita dintr-un punct de vedere. Stiu ca imi e foame, foarte foame. And when the soul needs some food, we’ve gotta make time to eat. Si cam cu asta ma ocup de ceva timp: daca vreau ceva, daca corpul meu cere, ii dau negresit. Ca un copil care vrea ciocolata inainte de masa si chiar daca stiu ca ii va strica pofta de mancare, ii dau voie sa manance chiar doua. 🙂

Painting Levitation by Ruben Voican.

I