In acest an e schimbare. O simt deocamdata asa cum pui capul pe pamant ca sa simti daca vine trenul. Ma ard lucruri gastrice interior si asa stiu ca rabufnirea sta sa vina.

Si ca de fiecare data astept sa ma indragostesc in fiecare inceput de primavara. Sa fie de acelasi magnetism care imi deseneaza de 2 ani sabloane si desene nemaintalnite si nesfarsite. Unul peste altul.

Nu. Nu ma simt bine. Si probabil va reincepe scrierea magica is eliberatoare.

Si cu toate ca vara s-a aratat calma si plina de picturi magnifice si incarcate de experiente, ma revad la prag de octombrie cu trairile calme si convergente.
Convergente cu mai mult decat ceea ce sunt eu si cu mult mai putin decat e el. Ma preocupa lucruri umane si materiale, ma preocupa inceputuri noi. Care sunt incalecate cu vechiturile in care m-am incolacit. Si de care imi place sa fiu dependenta.

Ma preocupa sa ajung emotional la un prag care imi place atat de mult si in care scrierea mi-e curgatoare si lina, in care capul iese atat cat vrea nu cat ii permite jumatatea, in care magnetismele se intrepatrund altfel decat ma patrund eu si cu el.
Nu regret though, insa mi-e dor si simt nevoia in spate si in maini si in abdomen de fluturi multi si roitori.
Ma simt calma si in asteptare. Imi e drag si ma dau in totalitatea mea materiala. Emotionala mai discutam.

Photo by Greg Williams.

Am gandesc la asta in legatura directa cu vremea exceptionala de afara si cu starile pe care mi le da. Si ma mai gandesc la ceva roz ca in poza.

M-am linistit si ma linistesc cu magnetismul care imi ofera calmul si starea de bine si care nu se mai satura sa picteze pe mine proiectii fel de fel. A inceput sa-mi placa sa primesc acrilicile si culorile tari langa panzele albe infasurate si desfasurate in minunatii hipnotizatoare.

Revin cand nu ma simt bine. Deocadata, afectiv, nu-mi mai trebuie nimic. And it feels damn good!

Foto by Foto decadent.

Pe de alta parte simt pamantul sub picioare din punct de vedere emotional insa asta ma arunca si mai departe in contemplarea viitorului si ipostazelor din prezent. Ma simt dorita si impreunata, insa imi doresc sa ma simt incrancenata si sigura asa cum numai axa II se poate manifesta in capsorul meu.
Sau mai degraba asa cum numai o senzatie si o pulsiune noua ma poate face sa ma simt. Duc dorul proiectiilor si impingerilor emotionale pana la limita care ma face sa ma ascund sub pietre si sa-mi plang iubitii in afara.

Pana la urma tot vechiul e familiar si tot vechiul imi aduce aminte de senzatii peste mine si peste tine.

Photo by Foto Decadent

Cred ca prima oara ma simt fara constiinta faptelor ce ies din mine, cotidian vorbind.
Sau, nu e prima oara, insa e mai puternic decat alte dati.

Nu ma abtin de a-mi arata plecaciunea de fiecare data cand il vad, iar captivitatea lui in camera pe care m-a desenat a devenit de lunga durata si imi si place.

Acum ma vad stand cocotata pe un scaun inalt si contemplandu-l in fiecare saptamana cu alti ochi.
Probabil ca ma vad in el, probabil ca ma vad pe pereti si probabil ca de asta stau. Pentru  ca a creat un univers in care nu mai alunec asa de des in parti. Pentru ca m-a proptit in ganduri si in stari astfel incat deocamdata ma simt in siguranta.

Insa cred ca tocmai de asta mi-am pierdut constiinta. Suntde acord ca atunci cand caut, iar  siguranta mea sta doar in simturi, e mai bine pentru mine cum ma stiu. Cum nu ma plac dar ma vand.

Asa ca vreau din nou in aceasta primavara glorioasa iubirea superba pe care sa o dau de toti peretii pana ma plictisesc si fac drame si o urasc.

Dar asa mult imi place!!!

Ma simt in congruenta cu soarele de afara : se chinuie sa incalzesca, n-are putere sa scoata primul fir de iarba si nici sa ne faca sa renuntam la sosoni si paltoane, insa se simte invingator si asta ne da o stare buna tuturor.
Eu ma obisnuiesc cu calmitatea pe care mi-o da omul, in acelasi timp uitandu-ma cu garda sus pe langa el.

M-am conformat tuturor cerintelor lui, insa ma surprind urand starea buna pe care mi-o da si starea in care sunt dupa el. Si asta pentru ca are tendinta (normala de altfel) de a-mi calca granitele intr-un mod in care anxietatea si simptomele mele nu o suporta.

Pe de alta parte simbolistica pestelui mort in acvariul meu ma duce cu gandul la incheieri prin seri de opera wagneriene. Probabil voi ramane la un stadiu de opera in 3 acte cu finalizare esuata. Ceea ce imi convine de minune, avand in vedere ca nu vreau sa ma desprind si nu vreau ca el sa se desprinda.

Photo by Foto Decadent.

El si-a asumat-o cu noblete emotionala, asa cum si-a asumat si faptul ca mie pana nu-mi trece verticalitatea nu o sa imi pot asuma asta. Problema e ca mie nu-mi trece, insa am facut plecaciunea ca sa-mi eliberez schemele cognitive si sa le pregatesc pentru asimilarea unora noi.
Se pare ca am primit ce asteptam/meritam. Este un oponent mai redutabil decat ma asteptam.

Iar miscarea urmatoare va fi sa preia puterea. O astept.

Photo by Foto Decadent.

Am o imaginatie bogata si am avut-o dintotdeauna.
Trairea intr-o lume paralela care e altfel, e cum mi-o fabulez eu si in care oamenii sunt aceiasi, insa parca cu alt miros, mi-a placut dintotdeauna. Mi-a facut bine dintotdeauna. M-a scos din stari fara iesire mai bine decat multe pastile si terapie.

Probabil din multitudinea de fantezii si fabulatii care mi-au cotropit prieteneste si curativ creierul si functiile psihice superioare oi fi nimerit cateva. De aici si intuitia atribuita pe care o recunosc de multe ori si care ridica intrebarea coincidentei atat de des incat se confirma.

Imi doresc atat de mult fabulatia, o traiesc atat de tare incat mi se intampla sa nu imi mai dau seama ce a fost in capul meu si ce s-a relevat de fapt. Nici nu-mi doresc sa stiu diferenta de multe ori. Probabil ca am o experienta a memoriei mai bogata de altii de varsta mea si asta numai cu ajutorul acestor amintiri false.
Lucru care, adaptativ sau nu, imi da superioritate. Am impresia ca am trait mai mult. Am impresia ca nu mai am voie sa-mi asum tatonari si copilarii, si ca de aici incolo e downwards.

Photo by Greg Williams.

Mariajul din interes poate fi chiar bun, luand in considerare backgroundul meu. Probabil ne vom indragosti (or are you already?!), vom avea un apartament minunat in Londra, si o viata superba.

In mod real, probabil am sa iau inelul si raman aici sa ma bucur de el.

Numai ca nu am inca siguranta de sine necesara pentru a pleca si a lasa totul in urma.
Si cum ramane proiectiile mele? Unde se duc ele? Ce se va intampla cu ei? Oricat de mult mi-as dori sa cred ca they will crawl up and die of grief, I bet they won’t.

Bloody survivors!!

Photo by Greg Williams

Anxiety’s through the roof!

Vise in care imi omor iubitii n-am mai avut pana acum, insa nici relatii interumane ca acestea n-am mai trait de ceva timp. Merele si bananele au ajuns prietenii mei buni in aceste vremuri de toamna primavara extrem de placuta. Daca s-ar mentine pana in martie ar fi perfect.

Visez razboaie si stele care de fapt sunt avioane. Si visez explozii cu muulte incarcatura in peisaje urbane.
Probabil rejectez tot ce mi se intampla. Si asta e manifestarea.
Ma indrept cu siguranta spre ceva ce n-am mai vazut/trait. Spre schimbarile pe care le inlesnesc. Iar asta cred ca fi inapoi.
Photo by Foto Decadent.